Acordurile de concesiune pentru perimetrele offshore de hidrocarburi Muridava și Cobălcescu au fost încheiate inițial în 2011, ele aflându-se în zona din Marea Neagră disputată de România și Ucraina și adjudecată de statul român prin decizia Curții Internaționale de Justiție de la Haga din 2009. Petromar Resources BV deține în prezent 80% din concesiunea Muridava și 70% din Cobălcescu, Petromar Resources SA controlând restul de 20%, respectiv 30%.
În Hotărârea pronunțată la 3 februarie 2009, Curtea de la Haga a stabilit, cu unanimitatea voturilor judecătorilor, traseul liniei de delimitare între platoul continental și zonele economice exclusive ale celor două state, acordând României 9.700 km² de spații maritime – platou continental și zonă economică exclusivă – din Marea Neagră, adică 79,34% din suprafața totală în dispută, de circa 12.200 km².